Kingston Canvas React Plus de la Kingston are 4 ani de cand s-a lansat, iar in materialul de astazi va reamintesc de ce sunt inca o alegere buna chiar si in 2024. Personal, de atunci pana acum folosesc o pereche de astfel de carduri de 256 GB ( la acea vreme o capacitate imensa ). Dar in zilele noastre cu atatea camere de 60 megapixeli si cu filmare 4K la 120 fps nu mai este cazul sa le numim imense, au venit chiar si cele de 512 GB V90 de la altii si urmeaza curand si unele de 1 TB.
Personal, in ultimii 4 ani am testat peste 50 de camere, deci am avut de a face cu o multime de fisiere video si foto de la producatori precum Fujifilm / Panasonic / Sony / Olympus / Canon si Nikon. De la acesti producatori am folosit acest card alaturi de camere precum: Nikon Z8 ( vezi produs ) – Canon R6II – Sony a7cR – Panasonic S5IIx si chiar Ricoh GRIIIx si multe alte modele. Cu toate a functionat ireprosabil ( multe din ele fiind si prototipuri ), iar eu nu am obiceiul sa formatez cardul cand il mut de la un brand la altul si nu pot sa zic ca am vazut incompatibilitati cu el neformatat. Mai multe despre asta si despre performantele exemplarului gasiti in randurile urmatoare.
Specificatii cheie Kingston Canvas React Plus
- Viteza de 250 MB/s la scriere si 300 MB/s la citire;
- Clasa 10, Certificare V90 si UHS-II Speed Class;
- Disponibil in format SD ( de la 32 GB pana la 256 GB );
- Rezistenta la socuri, vibratii, umezeala, raze-x si variatii de temperatura;
- Toate cardurile vin la pachet cu cititor UHS-II;
- Dimensiuni: 24 x 32 x 2.1 mm;
- Greutate: 2 grame.
Galerie Foto
Cam asa se prezinta ambalajul.
Canvas React Plus alaturi de A7cR.
Utilizarea in ultimii 4 ani
Kingston Canvas React Plus este un nume lung de card :), dar macar s-a dovedit a fi o serie durabila in timp atat la mine, cat si la altii. Totusi ca disclaimer trebuie retinut ca orice produs asamblat pe banda are loturi cu probleme si loturi fara, memorii NAND cu o calitate variabila ( loteria siliconului ). Vorbim aici de orice producator de carduri/memorie/procesoare si multe alte categorii de componente. Deci de aceea cand intrebati 10-20 colegi de recomandari de carduri ( sau chiar pe mine ) povestile variaza vizavi de durabilitate, dar conteaza si cum folosesti un SD, acest lucru ii poate prelungi viata sau ii poate aduce sfarsitul mai rapid.
React Plus de 256 GB este un card de memorie care dupa o utilizare intensa inca ofera performante bune si nu am intampinat erori dupa tot acest timp. Daca la inceput l-am folosit pe Sony A7III, ulterior l-am pus pe un Sony RX100V / Sony ZV-E10 si un A9II. Toate acestea fiind camere personale, iar in acest moment sta intr-un A7cR de 60 megapixeli ( vezi produs ). Intre aceste utilizari l-am folosit si pe Nikon Z6II/Z8/CanonR6II si alte peste 30-40 de camere. Dupa cum am zis si mai sus, nu formatam memoria intre diferitele camere si totul a functionat bine.
Constructia lui React Plus s-a dovedit rezistenta in ultimii ani, l-am depozitat intr-un portofel ThinkTank Pocket Rocket ( vezi produs ), iar mereu am incercat sa nu il scap ( desi s-a intamplat de 3-5 ori ). Cu toate acestea, constructia a ramas solida si se pare ca plasticul carcasei nu s-a destramat. Numarul de inserari in cititor si camere a fost pe putin de peste 1500 ori in toata durata de exploatare, dar am avut mare grija la inserari sa nu fortez sensul de citire ( cum ni se intampla tuturor la USB-uri :)) ). In concluzie, constructia ramane solida si il voi mai folosi 2-3 ani lejer.
Concluzie
Kingston Canvas React Plus de 256 GB este disponibil si in variante de capacitate mai mici, iar daca vreti sa cititi review-ul dedicat din 2020 ( il gasiti AICI ).
S-a dovedit un card rezistent si de baza pentru camerele folosite in ultimele 48 de luni. Multe dintre acestea au avut un singur slot de SD, factor care face cu atat mai importanta alegerea unui card de calitate. Totusi dupa cum v-am obisnuit, va recomand musai o camera cu doua sloturi de card ( identice sau nu). Kingston mereu a reprezentat un brand solid de carduri pentru fotograful si videograful muncitor. Nu au doar seria V90, gasiti si seria V60 ( vezi review ).
Kingston Canvas React Plus V90 de 256 GB are in acest moment un pret de cam 930 lei fara promotii ( vine si cu cititor inclus ). Un pret bun pentru categoria din care face parte, iar daca vrei un 256 GB V60 tot din aceasta serie il gasiti cam pe la ~234 lei. Diferente enorme intre ele de performanta si mai ales durabilitate. Cele mai bune preturi la Canvas React Plus V90 si V60 gasiti la evoMAG ( vezi produse ) si la F64 ( vezi produs ). Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositit sustineti activitatea independenta a blogului!
VA ASTEPT SA VA ALATURATI SI COMUNITATII DE PE YOUTUBE ( VEZI DESPRE CE ESTE VORBA SI ABONEAZA-TE AICI ) si pe forumul Ghidul.Tech ( vezi domeniu ).