Loupedeck este o consola midi premium pentru editarea in Lightroom. Loupedeck are un design exemplar si rotite, butoane rafinate, pentru o experienta tactila excelenta. Cele 34 de butoane si 21 de rotite fizice ofera un acces fizic la majoritatea functiilor lightroom de editare, iar cu ajutorul butonului functie ( fn) dublam numarul de functii. Personalizarea functiilor nu se face cu aplicatia Midi2LR ( articol ), ci cu o aplicatie dedicata care nu are lag, aceasta avand o interfata simpla ce permite o editare rapida.
Specificatii cheie
- Interfata USB 2.0;
- Compatibila cu Adobe Lightroom 6 si CC;
- Poate rula pe Windows 7, 8.1 si 10 | Mac OS X 10.10, 10.11, macOS 10.12;
- Interfata formata din 34 de butoane si 21 de rotite;
- Dimensiuni: 40 x 15.6 x 3.2 cm;
- Greutate: 1000 Grame.
Inspectie Vizuala
Cutia este livrata intr-o cutie alba, inscriptionata cu fontul proprietar Loupedeck.
Ambalajul este simplu, dar cu design premium.
Specificatiile complete sunt prezente pe spatele cutiei.
Cutia cu consola se afla in spatele ambalajului de mai sus.
In cutie gasim: manualul de instalare rapida, manualul si consola Loupedeck.
In stanga gasim butoanele inscriptionate cu functiile reprezentate.
Rotita de rotate/crop poate fi si apasata.
Rotitele de control pentru HSL, alaturi de butoanele Custom.
Pe spate gasim 4 picioruse de cauciuc pentru aderenta pe birou.
Tot in partea din spate avem un cablu care poate fi aranjat in functie directia alimentarii.
Profilul consolei este destul de subtire si face consola usor de transportat.
Nu este inclusa husa de transport si cablul nu este detasabil.
De la nivelul consolei, cam asa arata butoanele si rotitele.
Interfata Software
Aplicatia se instaleaza usor si se incarca foarte rapid.
Din aplicatie putem configura functiile pe comenzile principale si secundare.
Configurarea functiilor controalelor externe se face usor, prin selectarea butonului si setarea functiei.
Cateva detalii suplimentare despre butoanele hardware.
Utilizare
Loupedeck este o consola premium, care ofera utilizatorului un design premium si o calitate pe masura aspectului. Chiar si nefolosita pe birou, aceasta consola complementeaza perfect o tastatura mecanica pe birou. Butoanele se apasa usor si au o cursa scurta, dar precisa, insa as fi apreciat daca aceste butoane ar fi fost iluminate, pentru un plus de usurinta de utilizare in lumina ambientala.
Rotitele se misca lin si ofera un plus de flexibilitate atunci cand lucram cu slidere. Pe consola gasim toate tipurile de „butoane”: rotite, potentiometre si butoane cu apasare standard. Interfata poate fi personalizabila dupa necesitatile fiecarui fotograf. Constructia este realizata din plastic fin la atingere, dar care inspira calitate. Baza argintie a consolei are 4 picioare antiaderente din cauciuc, iar cablul este subtire fara impletitura textila. Ar fi fost un avantaj un cablu detasabil.
Loupedeck a fost folosita alaturi de Adobe Lightroom CC pentru a edita cateva sute de fotografii. Acomodarea cu aceasta consola este rapida, partial datorita butoanelor inscriptionate si al pozitionarii lor. Profilul subtire al consolei ofera utilizatorului o usurinta de utilizare si un confort sporit. Functiile programabile pe consola sunt suficiente pentru a indeplini cerintele oricarui fotograf, care are un workflow intensiv in Lightroom. Eu nu sunt utilizator intensiv de Lightroom, dar nu pot sa ignor faptul ca Loupedeck este o solutie serioasa pentru fotograful care are volume mari de fotografii de prelucrat.
Complexitatea editarii cu ajutorul Loupedeck este asigurata de rotitele verticale pentru canalelelor de culoare. Acestea ofera fotografilor ce vor sa scoata tot ce se poate din fisierele RAW direct din Lightroom.
Concluzie
Loupedeck este o consola premium de editare pentru persoanele care au un workflow dezvoltat in Lightroom. Cu un design mat si slim, aceasta ofera suficiente controale fizice pentru a putea controla multiple functii din Lightroom, scutind utilizatorul de folosirea tastaturii, dar nu si a mouseului. Interfata software este usor de folosit, aceasta avand o structura grafica si simplificata, pentru un proces usor de mapare a functiilor pe butoanele dorite.
Pentru fotograful care este dedicat editarii in Lightroom, consola Loupedeck este o solutie necesara, atunci cand volumul de editare este mare. Loupedeck este un produs premium performant si util pentru cei care au 320 de euro disponibili pentru un astfel de accesoriu. Investitia intr-o astfel de consola reprezinta un angajament pe termen lung si trebuie luat in calcul timpul de acomodare cu aceasta. Loupedeck este disponibila pentru achizitie si in Romania la un pret de 1500 lei la F64(verifica disponibilitatea aici).