Noul obiectiv FE 100-400mm GM este un teleobiectiv cu super zoom care îndeplinește cerințele exigente impuse de seria de obiective G Master de la Sony, oferind o claritate incredibilă în orice unghi în timpul focalizării și efecte frumoase de bokeh. Constructia optica este formata din 22 elemente configurate în 16 grupuri diferite, inclusiv unul Super ED (dispersie extrem de scăzută) și două elemente din stică ED, care ajută la reducerea aberațiilor cromatice. Obiectivul este prevăzut cu un strat protector original Nano AR de la Sony.
Sony FE 100-400mm GM cu superzoom dispune de o combinație între un motor dublu liniar și un mecanism Direct Drive SSM, care asigură o funcționare precisă și silențioasă. Sistemul dublu motorizat permite o focalizare extrem de rapidă, pentru a imortaliza mișcările bruște, întâlnite adesea în timpul evenimentelor sportive sau în natură, în timp ce funcția de control al poziționării și noul algoritm AF se asigură că subiectul este ușor de găsit și focalizat. Se valorifică astfel nivelul de performanță maximă al funcției AF al noii camere foto A9.
Obiectivul Sony FE 100-400mm GM cântărește doar 1.395 de grame, fiind cel mai ușor din clasa sa și combinația ideală pentru gama largă de camere compacte de la Sony. Modelul este prevăzut cu un inel de reglare a zoom-ului – o premieră pentru camerele α de la Sony – permițându-i utilizatorului să regleze nivelul forței de rotație din inel pentru a mări mai repede sau mai încet, în funcție de stilul de fotografiere. De asemenea, teleobiectivul este dotat și cu un buton de blocare a focalizării, care poate fi utilizat pentru multiple funcții inclusiv selectarea modului de focalizare, selecția zonei AF sau populara opțiune Eye AF lock.
Teleobiectivul este rezistent la praf și umezeală, fiind prevăzut cu un strat protector de fluor pe lentila frontală, care ajută la îndepărtarea mai ușoară a prafului sau a amprentelor. De asemenea, vine cu un suport detașabil pentru trepied. Noul teleobiectiv FE 100-400mm GM dispune de stabilizare optică integrată a imaginii, astfel că pot fi obținute fotografii clare și în timpul fotografierii cu camera în mână. De asemenea, oferă o distanță minimă de focalizare de doar 0,98 metri, fiind extrem de versatil pe teren, și o diafragmă circulară cu 9 lamele.
Modelul FE 100-400mm GM este compatibil atât cu teleconvertoarele SEL14TC și SEL20TC, permițându-le fotografilor și videografilor să fotografieze până la 800mm pe camerele full-frame și aproximativ 1200mm (35mm echivalent full-frame) pe camerele foto APS-C.
Sony FE 100-400mm GM va fi disponibil în Europa începând cu luna iulie 2017, la prețul de aproximativ 2.900 de euro. Disponibilitatea si pretul din Romania inca nu sunt cunoscute.