ProGrade este un producator foarte cunoscut din sfera de carduri de memorie pentru camere foto-video. In continuarea acestui portofoliu, acestia lanseaza seria ProGrade Digital PG10. Un SSD extern cu interfata USB 4.0 capabil sa livreze performante de 2500 MB/s la citire si scriere pentru variantele de 4 TB si 8 TB. Varianta de 2 TB ar urma sa ofere scrieri de numai 1500 MB/s. Interfata USB 4.0 este echivalenta Thunderbolt 4 ca banda teoretica si performanta in conditii dificile de utilizare. Merita mentionat ca varianta de 8 TB exista in editii Windows Only si Mac Only ( din cauza sistemului de fisiere pentru aceasta capacitate ).

In sfarsit utilizatorii de Windows au, incepand din 2024, laptopuri / placi de baza cu USB 4.0. In 2025 vor aparea din ce in ce mai multe cu USB 4.0 integrat in modele cat mai accesibile. ProGrade Digital PG10 este un SSD masiv, bine racit, cu aplicatie de monitorizare Refresh Pro inclusa. Are si un circuit de montorizare pentru alimentare ( pentru a preveni pierderile de date. Lucruri de foarte mare folos pentru fotografii/videografii care vor un SSD care pare facut exclusiv pentru editare de continut de pe el alaturi de un MacMini cu M4/MacBook sau de un laptop cu Windows cu SSD neupgradabil. L-am testat de ceva vreme si in randurile urmatoare va arat si ce performante poate sa ofere si cand este nevoie de un SSD rapid ca si editor de continut.
Specificatii Cheie ProGrade Digital PG10 SSD
- Interfață: USB 4.0 ( Type-C – 40 Gbps );
- Compatibilitate cu MacOS/Windows si compatibilitate inversa cu USB 3.2 / Thunderbolt 3/4;
- Disponibil in capacitati de : 2TB, 4TB si 8 TB ( Editii Mac/Windows Only );
- Viteze de transfer: Scrierea/Citirease face la maximum 2500 MB/s la 4 si 8 TB ( la 2TB scrierea este de maximum 1500 MB/s );
- Constructia il face rezistent la socuri, vibratii, raze x si umezeala;
- Dimensiuni SSD: 65 mm x 145.25 mm x 21.05 mm ;
- Dimensiuni Case: 179.83 mm x 111.67 mm x 38.1 mm ;
- Greutate: ~250 grame;
- Compatibil cu Windows, Mac, iPad Pro, Chromebook, Android, Linux, PS4 si Xbox One.
Inspectie Vizuala







Cam asa se prezinta ambalajul exterior din carton si cutia exterioara din plastic.
SSD-ul vine cu un ambalaj imens.





In cutia din plastic gasim SSD-ul in sine, un cablu USB 4.0 cu 240W si un sticker metalic mare pentru laptop.





ProGrade PG10 Pro vine cu racire pasiva pe laterale. Interfata USB 4.0 semnalizata + led de activitate.
Este un SSD mare si mai greu transportabil, mai ales cu a lui cutie exterioara.


Cam atat de mare arata SSD-ul in mana.



ProGrade PG10 Pro este un SSD diferit prin marime, functionalitati si dimensiuni.
Despre USB 4.0
Interfata de conectare USB 4.0 este o piatra de temelie cand vine vorba de conectivitate pentru noi, consumatorii si entuziastii de rand. Daca USB 3.2 Gen 2 ne oferea maximum 2000 MB/s viteze reale de transfer, ei bine, se pare ca noua interfata USB 4.0 ofera performante maxime de 4000 Mb/s teoretic, dar din ce vad depinde de calitatea implementarii, pentru ca exista USB 4.0 la 20 Gbps, dar si la 40 Gbps. Spre deosebire de Thunderbolt 4, care are un standard de banda/putere clar ( 32 Gbps si 15W minim ), la USB 4.0 nu este atat de usor. Totusi SSD-ul PG10 Pro de la ProGrade vine cu o banda putin peste USB 3.2 Gen 2, dar ma astept la imbunatatiri in viitorul apropiat de controller si mai ales de disponibilitatea generala a standardului mult mai rapid.

Performanta USB 4.0, in general, este optimizata pentru MacBook Pro-uri sau Laptopuri cu Windows care nu au SSD intern upgradabil si se doreste lucrul cu el de pe un mediu de stocare extern si ultra rapid. Editarea secventelor video si a fotografiilor de mare rezolutie va putea fi facuta de pe ProGrade PG10 fara vreo diferenta de performanta extern. Necesarul de timp de acces/viteza citire si scriere sunt acoperite. Am facut si un material despre ce SSD ai nevoie ( Citeste aici ).
Utilizare
ProGrade PG10 este un SSD extern masiv ca dimensiuni, dar si capabil sa ofere performanta sustinuta care este necesara pentru editare foto si video. Personal, l-am folosit la a editata secvente video 4K 60/120 fps din Sony FX30 si totul a rulat in Davinci Resolve 19.1 impecabil, fara drop frames si alte probleme. Pe partea de editare foto, am editat cataloage de 300-400 imagini de la Sony A7cR, asta inseamna ca stocare bruta undeva intre 35-50 Gb per catalog. Asa am lucrat eu alaturi de SSD. Daca voi aveti filmari 4-6K de la un GH7 sau fotografii de la Fujifilm GFX 100S, fara probleme acest SSD va face fata. Avantajul mare este faptul ca pe Panasonic se poate folosi ca SSD extern pentru inregistrarea filmarilor, mai ales pe noile Lumix S1R II/S1 II ( vezi serie ).

Chiar daca dimensiunile nu incurajeaza mereu portabilitatea, ProGrade PG10 este un SSD solid construit. Vine cu o carcasa masiva si o constructie superba. Carcasa in sine este realizata dintr-un material compozit care face SSD-ul foarte solid. Iar ca protectie suplimentara, cei de la ProGrade livreaza SSD-ul intr-o supra cutie din plastic in care incape cablul USB 4.0. Interesant pentru ca SSD-urile oricum rezista la socuri. ProGrade PG10 ramane un SSD masiv, cu design simplu si o culoare neutra dupa care aproape ca iti poti face WhiteBalance-ul la camera :).
Performanta
Pe partea de performanta, ProGrade PG10 mi se pare ”limitat” avand in vedere interfata USB 4.0. Dar cum acestia spun ca se concentreaza pe performante sustinute la fiecare utilizare, haideti sa vedem ce cifre avem:

ATTO si CrystalDisk arata performante sustinute de peste 2000 MB/s.


Anvil Pro si AS-SSD sunt de aceeasi parere cand vine vorba de performanta sintetica.

Citirea fisierelor video se face cu 2.25 GB/s fara probleme.

Scrierea este ceva mai instabila, dar ajunge la maximum 1.5 GB/s. Cam putin pentru USB 4.0.
Ca platforma de test am folosit:
- Placa de Baza cu USB 4.0: Aorus X870 Elite WiFi 7 ( Vezi PREVIEW );
- GPU: Gigabyte RTX 5060 Ti;
- RAM:Â G.Skill Trident Z5 2 x 24 GB CL40 la 8000 MT/s( vezi review );
- SSD:Â Crucial T705Â ( vezi review );
- Carcasa: Master Frame 700 de la Cooler Master;
- Sursa: Seasonic PX-1600;
- Racire: Noctua NT-D15 G2( vezi produs );
- Pasta Termica: Noctua NT-H2;
- OS: Windows 11 Pro cu update-uri la zi;
- BIOS si Drivere cu update la zi.
Concluzie
In sfarsit cei de la ProGrade s-au decis sa ofere SSD-uri pentru utilizatori. Dupa multi ani si generatii de carduri reusite chiar era momentul. ProGrade PG10 este un SSD Masiv fizic care ofera performanta decenta pentru interfata USB 4.0. Zic decenta pentru ca o conexiune 4.0 duce ceva mai mult, dar au preferat sa ofere performanta sutinuta decat peak-uri ocazionale. Intre timp, au mai lansat doua SSD-uri externe, dar despre ele vorbim in alte materiale. Daca nu te deranjeaza marimea lui PG10 Pro de la ProGrade o sa ai un SSD extern pe care te poti baza cand vine vorba de lucru eficient, backup rapid si transferuri fulger de pe carduri CFexpress Type B pe el. Nu ai cum da gres alegand asa ceva.

ProGrade PG10 Pro vine cu capacitati de 2/4 si 8 TB, iar pentru acestea preturile sunt pe masura. Norocul nostru este ca exista Amazon Germania si acolo este disponibila toata gama de produse ProGrade. Orice comanda de peste 50 Euro are transport gratuit deci esti safe. SSD-ul extern se gaseste la preturi cuprinse intre ~1770 lei ( 2 TB ) si 6350 lei ( 8 TB ). Preturi premium pentru o calitate buna ( vezi produsele AICI ).
VA ASTEPT SA VA ALATURATI SI COMUNITATII DE PE YOUTUBE ( VEZI DESPRE CE ESTE VORBA SI ABONEAZA-TE AICI ).