,

Am testat cardurile Sabrent UHS-II V90 de 512 GB – Carduri imense pentru curajosi

Share

Sabrent UHS-II V90 sunt cele mai noi carduri lansate pe piata globala dedicata fotografilor/videografilor. Acestia sunt cunoscuti ca producatori de SSD-uri performante care ating viteze de 7000 MB/s ( vezi material  ). Pe partea de utilizare a SSD-urilor in aplicatii creative, gasiti un material recent ( vezi testele SSD din aplicatii ).

 

 

Sabrent UHS-II V90 este disponibil in variante cuprinse intre 64 GB si 512 GB, iar toate au certificarea V90. Sabrent este cel mai nou producator care intra in piata de carduri SD, dar si primul care lanseaza un SDXC V90 de 512 GB, exact cum si ProGrade au facut asta imediat dupa anuntul lor ( vezi stire ).

 

La testare au sosit doua carduri de 512 GB/256 GB, capacitate care poate parea ridicola, dar daca tragi exclusiv in dual-slot back-up poate sa ajute videografii, mai ales sa filmeze proiecte lungi cu un singur set. Pentru fotografi, o astfel de capacitate este utila in cazul evenimentelor sportive unde rafelele mari pentru o zi intreaga pot ajunge sa umple 0.5 TB de stocare. Mai multe detalii despre performanta acestor carduri gasiti in randurile de mai jos.

 

Specificatii Sabrent UHS-II V90

 

  • Disponibile in variante de 64 /  128 / 256 si 512 GB;
  • Certificari: V90 / C10 / U3 si UHS-II;
  • Viteze: Scriere 250 MB/s si Citire 280 MB/s;
  • Controller: PS8601;
  • NAND: BiCS5 pSLC de la Toshiba;
  • Dimensiuni: 24 x 32 x 2.1 mm;
  • Greutate: 2 grame.

 

Inspectie Vizuala

 

 

Ambalajele cardurilor Sabrent sunt la exterior din carton.

In cutia de carton se afla doua portofele metalice care contin fiecare card in parte.

Iar in fiecare portofel se gaseste cate un card de memorie.

Protectia sa este excelenta si se poate folosi ulterior.

Cardurile Sabrent vin cu etichete albastru-argintii.

Spatele cardurilor si cu cele 2 randuri de pini.

Acestea sunt proiectate in SUA si Fabricate in Taiwan ( ca mai toate memoriile actuale ).

Cardurile Sabrent sunt noi pe piata, dar au performante solide si cel mai important, compatibilitate extinsa cu majoritatea producatorilor de camere.

 

Utilizare

 

Cei de la Sabrent intra in competitie directa cu AngelBird si ProGrade cu aceasta memorie de 512 GB cu standard de viteza V90. Si competitia a lansat imediat dupa Sabrent aceleasi carduri si abia astept sa fac un round-up cu toate. Pana atunci sa vorbim despre Sabrent V90 de 512 GB, acesta este un card cu capacitate serioasa orientata foarte mult catre videografi, dar si catre fotografii de sport posesori de Sony A9/A9II. Eu am tras cu ele pe Sony A7 IV si Fujifilm X-T3 care, ambele cu rafalele de care sunt capabile, duc treaba la bun sfarsit fara probleme.

 

Pentru o astfel de capacitate, scenariile de utilizare sunt destul de bine definite. Daca este sa fim sinceri cu noi, nu este nevoie de o capacitate obscena sa iti faci treaba ca fotograf/videograf in 2022. Sigur, ai nevoie de un 128 GB cu care sa tragi o zi, nu de alta, dar toate ,,oo-le” in acelasi cos nu este cea mai rasarita idee. Sigur, cu totii avem nevoie de V90 ( 90 MB/s scriere in orice moment ).

 

Daca tot am detaliat utilizarea, iata si cateva scenarii plauzibile de uz:

 

  • Fotografii posesori de Sony A9/A9 II / A1 ( vezi review ) se pot bucura de rafale infinite in JPEG si semi-infinite in RAW cu abordarea potrivita asupra fotografiei de sport.
  • Ca fotograf care trage in dual-slot, back-up cu doua astfel de carduri te poti lauda ca tii aproape jumatate de sezon cu tine in camera ( sigur, cu back-up acasa facut ). Dar cand calatoresti mult, numai doua carduri pot fi o bataie de cap mai putin.
  • Fotografia de tip wildlife, sport, peisaje si fotografii calatori pot folosi astfel de capacitati daca sunt atenti unde si cum isi fac backup-ul.
  • Videografii care au camere care functioneaza exclusiv cu SD-uri se pot bucura de viteze de peste 200 MB/s la scriere cand filmeaza 6K si unele secvente 8K ( limitate uneori de codec-ul in care se inregistreaza ). Codec-urile RAW nu prea se pot inregistra pe SD-uri – indiferent de performanta lor.
  • Sesiunile de inregistrare 1080P pot tine cu orele sau zecile de ore la nevoie. Iar atunci cand ai nevoie de filmari lungi, te poti baza pe un 512 GB cu V90.

 

 

 

Sabrent UHS-II V90 este un card de memorie aparent solid ca si carcasa si asamblare. Carcasa este realizata din plastic, iar plasticul dintre cele doua randuri de pini din spate pare, si el, la fel de solid. Butonul de protectie la scriere/stergere are o miscare solida si dupa 10-20 de actionari pare sa isi mentina rigiditatea. Rareori folosesc acel comutator, dar este bine de stiut.

 

Totusi, ce nu imi place la Sabrent versus Sony / AngelBird / ProGrade este faptul ca marginile unde sunt imbinarile nu sunt suficient slefuite. Pentru viitor ar putea sa fie mai atenti la acest detaliu minor, dar daca agati cu unghia uneori acea muchie in manevrare, se poate despica carcasa accidental. In rest, Sabrent par carduri solide si aparent durabile. Revin asupra acestui aspect.

 

 

Performanta

 

Pe partea de performanta, Sabrent UHS-II V90 are multe de demonstrat, atat pe partea de video, cat si pe foto, dar mai ales in benchmark-urile uzuale care permit compararea directa si exacta cu alte carduri de memorie. Am testat modelul de 512 GB si iata ce a iesit:

 

 

Sabrent SD UHS-II V90 au performante identice cu ce declara producatorul in Crystal.

ATTO arata vitezele mult mai clar pe pachete de transfer.

In cazul fotografiilor de joasa rezolutie care incep de la 4 MB pana la 64 MB poza, vitezele raman acolo sus, intre 255 si 280 MB/s.

AJA afiseaza cifre care confirma spusele producatorului.

Viteza de scriere pentru fotografii pe Card este cam pe la 220 MB/s in mod constant.

Scrierea la secvente video mari sta si mai constant pe la 253 MB/s.

Citirea fotografiilor este pe la 270 MB/s constant.

Citirea fisierelor Video este cu 14 MB/s mai sus.

 

 

Concluzie

 

Sabrent SD UHS-II V90 ofera performante solide conform declaratiilor, atat in testele de transfer reale, cat si in cele sintetice. Concluzia este clara, performanta promisa pe eticheta este acolo, dar mai este nevoie de o camera care sa profite de asta si de durabilitatea produsului care sa convinga consumatorul. Fizic, cardurile sunt solide si arata foarte bine ca si constructie ( desi ar putea fi fizic carcasele mai slefuite ). In rest, pe partea de constructie sunt solide. NAND de la interior este de generatie noua si ofera multe motive de bucurie pentru cei care cauta carduri de calitate. Multi din producatori abia daca dezvaluie ce cipuri folosesc. Sabrent este producator nou in sfera cardurilor de memorie, dar prinde tractiune. Recent am testat de la ei si CFexpress Type B ( vezi material ).

 

 

Cardurile Sabrent Rocket V90 nu sunt disponibile inca in Romania, dar pot fi vazute prin Amazoanele din Anglia/Germania pe la 700 Euro bucata. Fiind rapide si mega spatioase, este clar ca Sabrent cer un pret premium. Exista si variantele de 256 Gb pe la 300 Euro care poate pentru unii nu mai au pret asa mare. Toata gama de produse Sabrent o gasiti pe Amazon DE  ( vezi oferta ) – Amazon UK ( vezi oferta ) si BH Photo ( vezi oferta ).

 

 

 

 

BANNER

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut