,

Noua cameră LUMIX DMC-G80 prezentat oficial

Publicat in

Share

Panasonic prezintă astăzi camera LUMIX DMC-G80, cel mai recent model de înaltă performanţă adăugat gamei sale de camere mirrorless (DSLM). Încorporând o serie de tehnologii avansate și funcții utile într-un corp rezistent și compact, camera LUMIX DMC-G80 a fost concepută pentru a excela pe teren.

 

 

Claritate incredibilă a fiecărei imagini

 

 

 

Noua cameră LUMIX DMC-G80 este prevăzută cu un sistem dual de stabilizare a imaginii pe 5 axe îmbunătățit – 5-axis Dual I.S. Incorporând noua tehnologie cu senzor de rotație, O.I.S. (stabilizatorul optic de imagine, pe 2 axe) și B.I.S. (stabilizatorul de imagine din corp, pe 5 axe) pot funcționa împreună într-o armonie perfectă și cu o precizie extraordinară. Cu acest sistem mult îmbunătățit, fotografiile și imaginile video înregistrate își păstrează claritatea superbă indiferent de mișcările  cauzate de tremurul mâinilor sau de deplasarea pe teren.

 

Datorită capacității camerei LUMIX DMC-G80 de a analiza condițiile de înregistrare, inclusiv distanța de focalizare, noul sistem Dual I.S. 2  poate utiliza un timp de expunere cu până la 5 trepte mai mare decât precedentul. De asemenea, utilizatorii pot realiza fotografii și înregistra imagini video clare, atât folosind superangularul cât și teleobiectivul, chiar şi în condiţii de lumină slabă sau când fotografiază cu o singură mână.

 

Pentru a reduce la minimum vibrațiile nedorite, camera LUMIX DMC-G80 utilizează și un mecanism de declanșare electromagnetic. Șocurile cauzate de mecanismele declanșatorului sunt reduse semnificativ, iar sunetul la declanșare este, de asemenea, redus la minimum. Aceste îmbunătățiri tehnologice, împreună cu partea frontală rigidă din magneziu, au redus vibrațiile produse de declanșator cu aproximativ 90% comparativ cu modelul precedent, DMC-G7.

G80_G85_KKIT_back_slant_K_LCD

Puterea de a oferi cea mai înaltă calitate

 

 

 

Datorită combinației dintre senzorul Digital Live MOS de 16,0 megapixeli și noul Venus Engine, camera poate înregistra imagini de înaltă calitate, realiste, vibrante, cu o rezoluție excelentă și cu un contrast ridicat, având o reproducere impresionantă a culorii și o sensibilitate ISO ridicată, ajungând la 25600.

 

Eliminând filtrul Low-Pass al senzorului camerei DMC-G80, limitarea rezoluției este îmbunătăţită cu aproximativ 10%. În același timp, Venus Engine reproduce culori impresionante, vibrante – cum ar fi cerul senin – separând culoarea, saturația și luminozitatea și reglând fin pe fiecare dintre acestea. Utilizând această caracteristică de optimizare, camera LUMIX G80 le permite utilizatorilor să preselecteze contrastul, claritatea, saturația și reducerea zgomotului în funcție de stilul de fotografiere și condițiile de filmare.

 

Camerele LUMIX G de la Panasonic sunt recunoscute nu doar pentru calitatea fotografiilor, ci şi pentru capacitatea lor de a captura imagini video 4K de înaltă calitate. LUMIX DMC-G80 înregistrează imagini video QFHD 4K de înaltă rezoluţie, extrem de fluide, la 3840×2160 şi 25p (50Hz) sau 24p în format MP4 cât și imagini video full-HD 1920×1080 la 50p/60p (50 Hz) în formatul AVCHD progresiv sau MP4 (MPEG-4 / H.264) cu focalizare automată continuă.

G80_G85_MKIT_front_K_flash_PopUp
Capturați oportunitățile foto extrem de rapide

 

 

 

Folosind capacitatea excepțională de înregistrare video 4K, funcţia 4K Photo le permite utilizatorilor să extragă cu maximă precizie o imagine statică de 8 megapixeli la 30 fps, astfel că până și cele mai rapide momente vor fi surprinse cu ușurință într-o fotografie.

 

Trei funcţii 4K Photo unice sunt integrate în camera LUMIX DMC-G80: 4K Burst Shooting (fotografiere 4K în rafală), 4K Burst Start/Stop (rafală 4K  start-stop) şi 4K Pre-burst (pre-rafală 4K); toate acestea permiţând fotografilor să captureze şi să obțină imaginea perfectă prin alegerea  exactă a cadrul dorit din materialul video 4K.

 

În afară de funcția 4K Photo, focalizarea automată prin contrast a camerei DMC-G80 obține o focalizare mult mai rapidă și mai precisă datorită comunicării semnalului digital cu o viteză de până la 240 fps. La LUMIX DMC-G80, sistemul de focalizare automată prin contrast al camerei este îmbunătăţit suplimentar prin integrarea tehnologiei Panasonic DFD (Depth From Defocus – adâncime din defocalizare) care scurtează și mai mult timpul de focalizare.

G80_G85_HKIT_slant_K

Dacă atunci când se apasă butonul declanșator focalizarea nu este cea dorită de către utilizator, funcția Post Focus, prezentă în  camera LUMIX DMC-G80, îi permite acestuia să aleagă punctul de focalizare dorit chiar și după efectuarea înregistrării. Această funcție este utilă în special în situații precum fotografia macro, care necesită o focalizare extrem de precisă. În plus, camera este prevăzută cu o nouă funcție, Focus Stacking (combinarea imaginilor focalizate diferit într-o singură fotografie).

 

Întrucât realizarea unei fotografii macro în care o anume zonă este focalizată poate fi dificilă uneori, Focus Stacking le permite utilizatorilor să înregistreze imagini multiple aceluiași cadru cu puncte de focalizare diferite și apoi să le combine într-o singură imagine cu profunzimea de câmp dorită.

 

În plus, funcţia Low Light AF (focalizare automată în lumină slabă) face posibilă setarea clarității subiectului într-un mod mult mai precis, în condiţii cu iluminare redusă (-4EV), de exemplu când fotografiaţi animalele sălbatice la răsărit sau apus. Funcția Starlight AF (focalizare automată pentru stele) le permite astronomilor în devenire să imortalizeze stele şi constelaţiile vizibile pe cerul nopţii.

 

 

Design robust și versatil

 

 

 

Pentru a putea fi utilizată în cele mai dificile condiții, camera DMC-G80 utilizează un design cu un șasiu frontal fabricat în totalitate din magneziu, turnat sub presiune. De asemenea, camera are o construcție rezistentă la praf și la stropire datorită etanşării atente a fiecărei îmbinări, a fiecărui comutator şi buton.

 

Pentru a îmbunătăţi şi mai mult controlul, camera LUMIX DMC-G80 este prevăzută cu zonă de priză mare și ergonomică, pentru o stabilitate perfectă chiar şi atunci când este manevrată cu o singură mână. Sistemul de selectoare duale faţă/spate plus selecția ușoară a modului de operare permit alegerea directă a parametrilor doriți. De exemplu, utilizatorii pot ajusta balansul de alb cu selectorul frontal și ISO cu celălalt, alegând concomitent timpul de expunere sau monitorizând efectul zgomotului pe ecranul LCD – ideal în cazul situațiilor care implică utilizarea unor surse de lumină complexe.

G80_G85_MKIT_front_K_BGG1

Camera DMC-G80 este prevăzută cu un vizor LVF (Live View Finder) OLED de 2360K pixeli, cu un raport de grosisment de aproximativ 1,48x/0,74x (echivalent cameră de 35 mm) și un câmp de vizualizare de 100%. Camera oferă un timp de răspuns de mare viteză, cu decalaj minim mai mic de 0,01 secunde, precum și un contrast ridicat, de 10.000:1 pentru o vizibilitate excepțională. În plus, dimensiunea de aproximativ 20 mm asigură o vizibilitate foarte bună și confort optim chiar și pentru utilizatorii care poartă ochelari.

 

Vizorul este prevăzut cu un nou mod de funcționare economică. Dacă senzorul detectează faptul că privirea dumneavoastră s-a îndepărtat de vizor, camera intră în modul de stare inactivă după 3, 5 sau 10 secunde. Atunci când butonul declanşator este apăsat pe jumătate, camera revine imediat la modul de înregistrare. Această funcție facilitează creșterea de aproximativ trei ori a numărului de fotografii care pot fi efectuate cu acumulatorul încărcat, de la 320 la circa 800.

 

Camera mai este eprevăzută cu un ecran tactil articulat de 1040K pixeli și dimensiunea de 7,62 cm (3 inci), ușor de controlat.

G80_G85_MKIT_slant_K_FL360L (1)
O întreagă serie de caracteristici interesante

 

 

  • Noul Grip cu acumulator – DMW-BGG1

Camera LUMIX DMC-G80 este compatibilă cu acest accesoriu opțional DMW-BGG1. Utilizând două acumulatoare – unul în cameră și unul în acest accesoriu cu acumulator, sistemul DMW-BGG1 prelungește autonomia acumulatorului pentru efectuarea unor înregistrări de lungă durată. De asemenea, acest sistem face ca prinderea să fie foarte ușoară chiar și în cazul înregistrării cu încadrare portret. Proiectat special pentru camera LUMIX DMC-G80, sistemul DMW-BGG1 este perfect adaptat camerei, având și un design rezistent la stropi și praf.

  • 4K Live Cropping (decupare 4K în timp real)
  • Redare imagini în timp real prin HDMI în timpul înregistrării imaginilor video
  • Conector pentru microfon extern de 3,5 mm
  • Noile funcții Focus Bracket și Aperture Bracket
  • Seturi cu obiective disponibil

Există două variante de set cu obiectiv în cazul camerei LUMIX DMC-G80:

  1. DMC-G80M, având inclus obiectivul LUMIX G VARIO 12-60 mm/F3.5-5.6 ASPH./POWER O.I.S. (rezistent la praf și stropi)
  2. DMC-G80H, având inclus obiectivul LUMIX G VARIO 14-140 mm/F3.5-5.6 ASPH./POWER O.I.S
  • Preselectări Gamma pentru înregistrarea imaginilor video disponibile prin folosirea modului Creative Video
  • Conectivitate wireless uşoară prin Wi-Fi® cu smartphone-uri
  • Control creativ în mod P. A, S sau M
  • Prelucrare RAW în cameră
  • Mod silenţios
  • Expunere multiplă
  • Înregistrare servențială și animaţie cu stop cadru

 

BANNER

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut