,

Review Foto Motorola Edge 30 Fusion – Smartphone cu inregistrare RAW si 8K 30P

Publicat in

Etichete

Share

Motorola este un producator de telefoane care pe multi dintre noi ne face sa fim nostalgici. De-a lungul anilor acestia si-au pastrat focusul pe telefoane si in 2022 au ajuns sa lanseze Edge 30 Fusion – Neo si Ultra. Aceste trei produse vin cu ecran Edge ( cum avea Samsung odata si o multime de imbunatatiri pe partea de ecran/camere si multe altele ).

 

Chiar inainte de lansare am avut la dispozitie modelul Motorola Edge 30 Fusion pentru testarea generala si mai ales a camerelor foto. Acest model vine cu chipset SnapDragon 888+ si LPDDR5 pentru o buna functionare. Modelul sosit in test are 128 GB si 8 GB de memorie RAM care acompaniaza procesorul pentru a rula Android 12 cat mai bine.

 

 

Pe partea de camere, Motorola Edge 30 Fusion vine cu 2 camere pe spate + senzor de profunzime + o camera frontala de 32 Mpx cu autofocus. Camera principala se remarca printr-un senzor de 1/1.5”, cu diafragma de F1.8 si stabilizare optica, alaturi de tehnologie QuadPixel. Inregistrarile foto se fac la rezolutie 8K la 30 fps si 4K la 60 fps pentru cei mai pretentiosi. Fotografia in format RAW este si ea posibila. Motorola chiar a inclus o multime de dotari in acest telefon si par porniti sa ofere competitie serioasa pentru Samsung – OnePlus si altii.

 

Conectivitatea este formata din module WiFi 6E + Bluetooth 5.2, alaturi de GPS si GLONASS. Acumulatorul se poate incarca la 68W cu TurboPower si are o capacitate de 4400 mAh. Acesta fiind capabil sa alimenteze ecranul de 6.55 inch pentru mai bine de 24 de ore. Edge 30 Fusion este un smartphone interesant care este orientat catre cei care vor sa incerce si altceva cand vine vorba de Android 12. Ramane de vazut in randurile urmatoare ce poate sa ofere Motorola in 2022.

 

 

 

Specificatii cheie Motorola Edge 30 Fusion

 

  • CPU: SnapDragon 888+;
  • GPU: Adreno 660;
  • 8 sau 12 GB de memorie RAM LPDDR5;
  • Ecran P-OLED cu 144Hz, HDR10+, 1100 niti ;
  • Camera principala:  50 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.5″, PDAF si OIS;
  • Camera secundara ultrawide: 13 MP, f/2.2, 123˚ (ultrawide);
  • Senzor profunzime 2 Mpx F2.4;
  • Camera selfie: 32 MP, f/2.8, senzor 1/2.8″;
  • Conectivitate: Wi-Fi 6E, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot;
  • Bluetooth 5.2;
  • Inregistrare video: 8K la 30 fps sau 4K la 60/30 fps;
  • Memorie interna de 128 GB – 256 GB sau 512 GB fara posibilitate de expansiune;
  • Acumulator Li-Po cu capacitate de 4400 mAh;
  • OS: Android 12;
  • Turbo Power 68W;
  • Greutate: 175 de grame;
  • Dimensiuni: 158.5 x 71.2 x 7.5 mm.

 

Inspectie Vizuala

 

Motorola Edge 30 Fusion vine intr-un ambalaj reciclat cu un minim continut de plastic.

In cutie se mai gasesc pe langa telefon: manuale, husa de silicon si un extractor de sim cu o forma diferita.

Cablul USB-C si incarcatorul Turbo de 68W sunt si ele la baza cutiei.

La baza lui Edge 30 Fusion se afla difuzorul/microfonul + portul de incarcare USB-C.

Inedit este faptul ca si sertarul de SIM se gaseste tot in partea de jos.

Camera bump-ul este destul de proeminent, dar cu husa lentilele au sanse mai mici sa se zgarie.

Cele doua camere + senzor de profunzime si blitz sunt grupate in spate.

Ecranul este decupat pentru a putea acomoda camera frontala.

Ecranul edge va pune probleme foliilor si sticlelor de protectie ( deja am reusit sa o ciobesc in sub 48 de ore de cand il am ).

Spatele lui Edge 30 Fusion este mat si nu include incarcare wireless :(.

Pe laterala dreapta, telefonul vine cu butoane de volum si on/off.

Vizual, cam asta este Motorola Edge 30 Fusion.

 

 

Ecran

 

Atunci cand fotografiezi cu telefonul, ecranul devine important pentru fotografiere, editare si vizionarea rezultatelor. Edge 30 Fusion vine cu un ecran P-OLED care poate reproduce un negru profund si 1 miliard de culori, are o rata de refresh de 144Hz, HDR10+ si 1100 niti de luminozitate. Rezolutia de 1080 x 2400 pixeli este echilibrata pentru 2022. Sticla Gorilla Glass 5 acopera ecranul Edge si il protejeaza cat se poate de mult, mai ales in partea curbata.

 

 

 

Ecranul de tip Edge nu ma incanta prea tare cand faci fotografii sau editezi, dar ce sa faci, Motorola a vrut sa integreze un ecran fara rama cu sanse mai mari sa fie spart. Partea buna este ca ecranul se vede superb, reproducerea negrului este excelenta ( asta zic ochii mei ), iar culorile sunt vii si placute.

 

 

Camere si Experienta de Fotografiere

 

Cele 2 camere de pe spate au o singura aplicatie pe sistemul Android 12 din Edge 30 Fusion. Foarte putin bloatware pe acest model, ma bucur sa vad asta. Revenind la aplicatia de camera, aceasta este una generica care vine cu optiuni foto si video pe care te astepti mai mult sau mai putin sa le ai. As incepe pentru inceput cu surprizele, mai exact, exista inregistrare video 8K 30 fps, dar lipseste functia de hyper-lapse. In rest, mai exista modul portret, dual-view, scanare de documente, modul de 50 megapixeli si slow-motion de pana la 960 fps. Aplicatia se deschide foarte rapid, comutarea intre camerele din spate este instantanee, iar cea din fata se deschide in mod egal de rapid. La fel se poate spune si despre tranzitiile dintre modurile foto – video – slowmotion si restul. Nu am putut incarca sistemul Android la maximum sa pot vedea care sunt limitarile ( nu inca ).

 

Optiunile extra de fotografiere si filmare.

Setarile camerelor se gasesc mai degraba in fiecare mod decat aici.

O multime de alte setari utile.

 

Experienta de fotografiere este interesanta, mai ales ca balansul de alb este foarte sensibil, la fel ca butonul de declansare. Modul macro este foarte interesant si apare ca sugestie de activare cand un obiect este prea aproape de camera. Chiar si in lumina slaba, acest mod afiseaza mult mai multe detalii in fotografii. Nu am folosit camera de selfie, dar camerele din spate ofera detalii de calitate in lumina corespunzatoare. Modul portret este si el prezent, dar nu prea face treaba buna inca, bokeh-ul artificial nu poate multumi fotografii care au tinut un prime in mana pana acum. Totusi, functia de slow-motion este interesanta si mai mult decat utilizabila.

 

 

Galerie Foto

 

Cam asta ar fi galeria foto din deplasare, culorile sunt faine ( cadre needitate ), camera macro reda detaliile foarte bine.  Placut surprins de cum arata fotografiile in afara ecranului P-OLED. Editarea fotografiilor RAW ofera un plus de flexibilitate, dar standard imaginile RAW arata tare lipsite de viata si cu ton pamantiu. Totusi dupa o compensare de saturatie de 50-75% imaginile incep sa isi revina. Gama dinamica este decenta si ea, dar nu poti avea atatea pretentii de la un senzor atat de mic.

 

Constructie

Motorola Edge 30 Fusion vine cu o constructie interesanta la exterior. Acestia integreaza un ecran similar cu ce avea Samsung S9 Edge, care poate fi de multe ori mai mult un blestem pentru durabilitate. Lipsa ramei laterale consistente duce la mai multe accidentari si crapaturi ale foliei si ecranului, indiferent cat Gorilla Glass ar avea aplicata peste.

 

 

Telefonul in sine este unul solid, realizat din metal ( rama ), sticla ( ecran ) si putin plastic pe alocuri ( capacul din spate ). Se simte solid in mana, imi place ca au pus slotul de SIM la baza unde sunt si restul decupajelor pentru a lasa o carcasa cat mai simpla fara decupaje ”spontane”. Design-ul simplu cu linii rotunjite este placut si pare sa stea destul de bine si in mana ( chiar si fara husa ). Finisajul Cosmic Grey cu care a venit exemplarul meu ii da un aer minimalist si cu minime dorinte sa iasa in evidenta. Camera bump-ul este glossy si predispus tare la zgarieturi daca nu este protejat de o husa destul de inalta. Motorola Edge 30 Fusion are o constructie decenta, dar totusi, simt ca utilizatorul merita mai mult in 2022 pentru ~3000 lei.

 

Concluzie

 

Motorola Edge 30 Fusion impresioneaza prin design, constructie, ecranul P-OLED cu luminozitate mare si optiunile de fotografiere si inregistrare video. Imi place sa vad ca nu numai Samsung, Huawei si Apple se bat pentru banii consumatorilor care pun accent pe inregistrarea foto si video. Fotografierea in format RAW este bine-venita si se dovedeste a fi de ajutor pentru a imbunatati fisierele … oferite de camere. Ecranul este unul luminos, detaliat si plin de fluiditate in utilizare. Cei 144 Hz isi fac simtita prezenta. Design-ul este si el unul destul de complex, ecranul edge este fain, dar nu foarte practic in timp ce rama metalica adauga rezistenta.

 

Totusi, tin sa mentionez ca desi are SIM, nu se poate extinde capacitatea de stocare. Hai, Motorola, nu fi Apple! In rest, nu am apucat sa observ mai multe in aceasta perioada de testare.

 

 

 

Edge 30 Fusion este un smartphone cu potential mai ales in lumina si mainile potrivite. Se pot obtine fotografii spectaculoase si pline de culori, contrast si detalii. A fost o placere sa fotografiez alaturi de acest smartphone de 3000 lei. Noua serie de telefoane Motorola se poate regasi la precomanda la PC Garage ( vezi oferta )eMAG ( vezi oferta ) evoMAG ( vezi oferta ) si CEL.ro ( vezi oferta ). Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositit sustineti blogul!

 

Va astept sa va alaturati si comunitatii de pe Youtube ( Vezi despre ce este vorba si aboneaza-te AICI ).

 

 

BANNER

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut