GIGABYTE GS27Q – Monitor IPS cu 240 Hz pentru sesiuni prelungite de editare foto-video si jocuri

Share

GIGABYTE GS27Q este inca un monitor accesibil cu panou IPS de 27 inch si rezolutie QHD sosit la testare. In ultimii ani multe monitoare care s-au dovedit a fi panouri multimedia si de jocuri au ajuns sa aiba valente si de editare foto-video. Chiar daca la un nivel mai mic, multi dintre voi care sunteti constransi de buget sau incepatori cautati variante cat se poate de accesibile. GIGABYTE GS27Q este unul din acele modele. Are o rata de refresh de 240 Hz si un stand compact care il face potrivit pentru orice tip de setup de birou.

/

GIGABYTEGS27Q ofera un echilibru intre rezolutie, rata de refresh si diagonala. Lucru care se potriveste de minune pentru pasionatii de fotografie care se joaca in weekend sau la final de zi. Existenta acestor panouri arata clar evolutia panourilor IPS si capacitatea lor de a oferi produse rezonabile pentru consumatori. Acum 5-7 ani nici nu visam la asa ceva. Am testat monitorul timp de 2 saptamani la editare foto in Capture One / Editare video in Premiere Pro si, desigur, in cateva jocuri. In randurile urmatoare va prezint experienta mea completa.

Specificatii cheie GIGABYTE GS27Q

  • Diagonala de 27 inch in format 16:9;
  • Rezolutie: 2560 x 1440 pixeli;
  • PPI: 109 pixeli per inch patrat;
  • Intensitatea luminoasa: 300 cd/m2;
  • Panou IPS;
  • Contrast nativ: 1 : 1000;
  • Porturi: 2 x HDMI 2.0 –  1 x Display port 1.4 – 1 Jack 3.5 inch;
  • Pixel pitch: 0.2331‎ mm;
  • Gamut culoare: acopera 100% din sRGB;
  • Timp de raspuns: 1 ms;
  • Rata de refresh de 240 Hz maxim / standard 165 Hz;
  • Consum maxim: 33 W/h;
  • Greutate: 5.7kg fara parasolar;
  • Dimensiuni: 619 x 447 x 172 mm.

Inspectie Vizuala

Cam asa se prezinta cutia la exterior. Specificatii cheie pe exterior si instructiuni de asamblare pe interior.

In cutie gasim un cablu de alimentare + 1 Display Port si manualul de utilizare.

Asa se prezinta baza compacta si piciorul scund care se asambleaza impreuna cu ajutorul unui surub.

Este un stand compact cu 0 ajustabilitate, ceva la care te astepti de la un monitor atat de accesibil.

Cam asa arata prinderea de monitor.

Cam asa arata panoul din spate si se poate observa si prinderea VESA direct pe carcasa.

Panoul monitorului GIGABYTE GS27Q este compact si cu rame subtiri.

Monitorul GIGABYTE GS27Q are un Joystick de navigare prin meniuri si o conectivitate minima. Nici urma de vreun port USB.

GIGABYTE GS27Q este caracterizat de un profil subtire si design minimalist care sa nu iasa in evidenta prin culoare, ci prin forma.

Cam asa se prezinta GIGABYTE GS27Q. Acum, sa inceapa testele.

Utilizare

Ultimele monitoare testate de la GIGABYTE care s-au dovedit bune pentru editare foto si jocuri a fost prin 2021 ( Articol M27F si M27Q ). Noul GIGABYTE GS27Q pare sa fie ceva similar cu M27Q, dar cu un panou mai nou ca generatie, cu un stand diferit care nu permite prea multa ajustare. Avand 240Hz rata de refresh este clar mai mult un monitor pentru cei care se joaca CS:GO, Valorant sau Overwatch, dar nu exclud utilizarea sa ca monitor ocazional de editare foto pentru un fotograf pasionat sau incepator. Partea de instalare a fost floare la ureche, un surub pentru baza si picior, iar prinderea panoului de stand a durat 3 secunde. Dupa 2 conectari de cabluri mai tarziu, monitorul a pornit si totul a fost gata de treaba.

Personal, am folosit monitorul la editarea a 3-4 cataloage de imagini RAW realizate cu Panasonic GH7 ( vezi produs ) si Sony A7CR ( vezi produs ). Pe partea de video am filmat cu acelasi GH7 cateva clipuri si le-am editat/colorizat alaturi de monitor legat la un laptop capabil. Desigur am calibrat monitorul inainte, iar ulterior m-am putut bucura de niste culori rezonabile cu un timp de raspuns rezonabil pentru sesiunile de DOOM Eternal care au urmat in acea seara. Avand 240 Hz in loc de 165 Hz cu care sunt obisnuit constant, rezulta clar un monitor mai fluid si o experienta de joc mai placuta, dar saltul nu este atat de mare fata de trecerea intre pragul de 60 Hz si 144 Hz. Totusi monitorul livreaza, chiar daca are ceva ghosting si blur la 240 Hz. Eram naivi daca ne asteptam la perfectiune la acest prag de pret.

Pe partea de constructie, GIGABYTE GS27Q nu se face remarcat prin ceva iesit din comun. Are baza metalica, picior solid si o carcasa supla si subtire. Monitorul chiar nu ocupa mult pe birou, dar are limitarea de ajustabilitate a panoului, mai exact, poti inclina putin din balama, iar rotirea se face manual dupa cat ai nevoie ( noroc ca baza este mica ). Ramele sunt subtiri si, per total, GIGABYTE GS27Q este o prezenta subtila pe birou si sta aproape de tastatura, desi tind sa recomand montarea VESA pentru o pozitie ergonomica si cat mai corecta a corpului daca editezi sau te joci. Design-ul este simplu, negru si minimalist, nimic grandios.

Performanta Panoului

Ce ar mai fi un review de monitor fara masuratorile de panou. Iar GIGABYTE GS27Q are ce rezultate sa arate. Fiind un IPS de 240 Hz, incearca sa ofere atat rezolutie, timp de raspuns, rata de refresh, iar pe partea de acoperire de culori iata ce poate sa faca:

Pe partea de acoperire de culoare pe gamut, GS27Q se descurca admirabil pentru un 240 Hz.

Cam asa arata partea de contrast si luminozitatea ( care nu este tocmai de top ).

Uniformitatea Luminantei este buna, dar nu wow.

La uniformitatea culorilor, GIGABYTE GS27Q sufera rau intr-un colt, dar la 50% luminozitate se mai domoleste putin.

Nu am nimerit un exemplar cu panou solid.

Valorile DeltaE medii sunt excelente, foarte apropiate de 1.00, deci deviatia culorilor fata de referinta internationala este mititica. Ceea ce este foarte bine.

Dupa ce am calibrat monitorul cu un Calibrite Display Pro HL ( vezi calibrator ), am reusit sa mai echilibrez culorile pe ecran spre foarte bine si sa elimin o tenta verzuie relativ enervanta. Acum tot ce inseamna jocuri si editare se pot face intr-o maniera cu atat mai calitativa.

Concluzie

Monitorul GIGABYTE GS27Q se dovedeste a fi unul rezonabil de bun. Nu vorbim doar despre culorile care sunt excelente pentru un exemplar de 240 Hz. Daca era un 60 Hz eram cu atat mai pretentios, dar sa fim sinceri, daca ai buget de sub 2000 lei si vrei 100% sRGB si peste 75% AdobeRGB + 240 HZ, nu prea ai multe variante in acest moment. Rezolutia QHD si simplitatea externa a monitorului adauga la tentatia de a il achizitiona. Uniformitatea culorilor nu este tocmai wow pentru exemplarul primit ( nu va fi valabil pentru toate ). Fiecare model are tolerante diferite cand vine vorba de acoperire de gamut/uniformitate/light bleed si alti parametri de panou. Asa este cand totul este asamblat pe banda.

Seria GIGABYTE GS27Q este formata din doua variante, prima fiind cea testata care costa cam ~1600 lei si o varianta QHD la 170 Hz care costa 1050 lei ( vezi produs ). Acest ultim exemplar mi se pare un best-buy pentru cei care vor si jocuri si IPS, dar si o buna acoperire a culorilor pentru editare foto-video la nivel de incepator sau pur si simplu ocazional. Navigand prin magazinele de specialitate vad ca seria Gigabyte GS27 este mare, iar eu va las pe voi sa o descoperiti la PC Garage ( Vezi oferta ) si eMAG ( Vezi Produse ). Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositit sustineti activitatea independenta a blogului!

VA ASTEPT SA VA ALATURATI SI COMUNITATII DE PE YOUTUBE ( VEZI DESPRE CE ESTE VORBA SI ABONEAZA-TE AICI ) si pe forumul Ghidul.Tech ( vezi domeniu ).

BANNER

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut