Braun Scouting Cam Black 800 WiFi este un nume lung care descrie o camera rugged pentru monitorizarea animalelor salbatice in natura. Cu ajutorul unei astfel de camere puteti surprinde si monitoriza momente interesante din viata animalelor salbatice pe care in alt mod nu ar fi posibil sa le obtineti.
Cam Black 800 WiFi vine cu un senzor CMOS de 8 megapixeli cu un unghi de cuprindere de 120 grade. Camera poate produce fisiere MP4 la rezolutie 1296P/1080P/720P/WVGA/VGA in 30 fps si fisiere statice JPG la rezolutii cuprinse intre 2 si 24 megapixeli ( tot ce este peste 8 megapixeli se obtine prin interpolare ). Cam Black 800 WiFi are un ecran fizic de 5 cm in diagonala pe care se pot ajusta parametrii de inregistrare foto + video si multitudinea de setari. Declansarea camerei se face printr-un senzor de miscare care poate fi declansat din 3 directii si care acopera un unghi de 120 de grade.
Cam Black 800 WiFi este rezistenta la intemperii si are o constructie rugged pentru cele mai capricioase scenarii de utilizare. Durata de asteptare este de aproximativ sase luni datorita celor 8 acumulatori AA de la care este alimentata. Temperaturile de lucru sunt cuprinse intre -20° C si + 60°C. Prinderea camerei se face cu 1 filet 1/4 inch sau cu o curea speciala care se prinde de trunchiul de copac. In randurile urmatoare va arat ce am reusit sa surprind in ultimele saptamani de cand o am in rodaj.
Specificatii cheie Cam Black 800 WiFi
- Senzor CMOS de 8 megapixeli;
- Sensorul are optica care are o cuprindere de 120 grade pentru foto si 90 grade pentru video;
- Obiectiv cu diafragma de F2.5;
- Ecran LCD de 2 inch pentru verificare materiale;
- Mod inregistrare: Foto, Video, Foto+Video, Timelapse;
- Interval de declansare: 5 sec – 60 min;
- Timp de declansare: 0,6 sec;
- Inregistrare in timelapse intre 5 sec – 24 h;
- Lungime video intre 5-180 sec;
- Imprimare data si ora, faza lunii, temperatura;
- Senzor Infrarosu cu raza de 20 metri;
- LED-uri IR 34 LED-uri negre (Low Glow 850nm);
- Senzor de miscare PIR cu detectie la un unghi de 120 grade;
- Protectie cu parola;
- Alimentare de la 8x baterii AA sau 6V 2A power adapter;
- Conectivitate WiFi + port MiniUSB;
- Dimensiuni: 95 x 137.5 x 64 mm;
- Greutate 290 grame ( fara baterii si card ) / 488 grame cu card si baterii.
Inspectie Vizuala
Cam asa arata cutia cu tot cu specificatiile complete.
Manualul de utilizare.
In cutia cu acesorii se gasesc o telecomanda, cabluri , prindere cu doua articulatii si o baza de infiletat.
Iata articulatia dubla.
Asa arata frontal camera.
Se pot vedea senzorii de miscare, ledurile IR si camera de captura.
Iata si ecranul sub usita frontala.
Pe laterala lui se afla cele 5 butoane de control.
Lateralele camerei au prezente un difuzor si o prindere pentru usita de LCD.
Pe spate se poate prinde o curea din nailon direct de copac.
La baza camerei se vede prinderea 1/4 inch pentru articulatie, stativ sau trepied.
Exista si o alimentare directa.
Langa ecran este si slotul SD ( de maximum 32 GB zice producatorul ), eu am folosit si de 64 GB fara probleme.
Alimentarea camerei se face cu 8 baterii AA.
Cam atat de mare este camera.
Utilizare
Braun Scouting Cam Black 800 WiFi este o camera usor de folosit pentru ca are numai cateva butoane, meniuri simple si usor de atasat pe copaci. Este o metoda buna de a exersa ca fotograf de wildlife vizavi de comportamentul animalelor si zonele pe care ele le frecventeaza. Un asistent de scounting de 24/7 nu strica niciodata, mai ales in zonele de deal si de munte. Camera se poate configura si camufla usor pentru a nu fi vazuta de alti oameni sau a nu fi prea evidenta pentru animalele aflate sub ”supraveghere”.
Cu ajutorul Braun Scouting Cam Black 800 WiFi puteti arata si copiilor pasionati de fotografie cum arata si cum se comporta animalele in mediul lor natural. Chiar daca nu este cea mai performanta camera cand vine vorba de senzor sau functii, aceasta ramane un instrument util pentru fotografi / videografi / padurari si mai ales pentru uz recreativ.
Braun Scouting Cam Black 800 WiFi are o constructie integrala din plastic. Carcasa exterioara este din plastic rigid si mat, are o culoare verde si un filet de 1/4 inch de prindere pentru trepied sau alte suporturi ( inclusiv cel inclus in pachet ). Prinderea camerei se mai poate face cu o chinga textila disponibila in cutie. Camera este certificata IP66, iar asta o face rezistenta la apa/praf si cazaturi. Toate aceste elemente pot intra cu usurinta la senzorii de miscare sau la camera si o pot strica. Asadar, garniturile sunt esentiale pentru o astfel de camera. Constructia este rigida si ii va oferi o durata de viata mare.
Alimentarea camerei Braun Scouting Cam Black 800 WiFi se face cu 8 x acumulatori AA ( fie ei Alkalini sau Ni-Mh ). Durata de monitorizare este de pana la 6 luni ( in functie de setarile foto si video ). Dar pentru o durata de asteptare mare ofera posibilitatea de a o lasa lejer 1 luna de zile intr-un loc frecventat de animale pentru a avea o multime de materiale foto si video. Pana acum am lasat camera in total cam 3 saptamani in asteptare si nivelul bateriei nu a scazut. In tot acest timp, camera a facut cam 600 poze si 100 video-uri de 10 secunde.
Galerie Foto-Video
Calitatea imaginii nu este grozava, dar nimeni nu cumpara o camera de observatie pentru un senzor mare. Totusi, alaturarea senzorilor de miscare si infrarosu ofera un pachet optim pentru observarea comportamentelor animalelor salbatice. Pe timpul testelor iata ce am reusit sa gasesc:
Bursuc Noaptea. Calitatea imaginii in modul nocturn nu este wow, dar suficienta uneori.
In mod diurn, calitatea arata ceva mai bine.
Daca ar fi sa compar, as zice ca seamana cu un smartphone din anii 2016-2018 ca si calitate a imaginii.
Un mic video cu ce am reusit sa prind pana acum cu aceasta camera.
Concluzie
Braun Scouting Cam Black 800 WiFi este o camera interesanta pentru monitorizarea faunei din jurul cabanei sau din iesirile cu cortul. Camera, in sine, nu are o calitate grozava, dar la pachet cu senzorii, ecranul si autonomia mare se contureaza ca fiiind un produs excelent. Meniurile sunt simple si usor de operat, iar simplitatea optiunilor si modurile Foto / Foto-Video de inregistrare ofera o operabilitate peste asteptari pentru un produs accesibil. Totusi, de rau as zice de functionalitatea WiFi care putea fi mai usor de operat, aplicatia fiind foarte dubioasa ( am preferat sa nu o instalez ).
Cam Black 800 WiFi este un dispozitiv interesant care alimenteaza pasiunea fotografilor de wildlife si nu numai. Cei de la Braun au in portofoliu si modele mai accesibile si mai compacte, dar si mai mari. Daca esti fotograf iubitor de fauna si natura merita sa ai o astfel de camera in kit-ul foto. Totusi, mare grija unde o amplasati si cum o securizati pentru a nu fi furata. Modelul de fata are un pret de ~700 lei, iar gama intreaga de camere Braun este disponibila la F64 ( vezi oferta ) Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar prin achizitia din ele ajutati functionarea blogului. Multumim!
Va astept sa va alaturati si comunitatii de pe Youtube ( Vezi despre ce este vorba si aboneaza-te AICI ).