Share

Garmin Fenix 8 s-a lansat recent si iata ca a venit si la noi pentru a fi testat cateva zile. Noua serie Fenix 8 inglobeaza modele cu AMOLED ( fosta serie EPIX ), dar si variante cu ecran MIP. Am primit varianta de 43 mm cu ecran AMOLED + Fenix 8 varianta 47 Solar, le-am configurat, le-am pus pe incheietura si am plecat la eveniment. Pentru ca nu am avut prea mult timp cu aceste noi modele, dar am avut de fotografiat o nunta, a fost prilejul perfect sa vad cam cat efort depune un fotograf la un astfel de eveniment si sa documentez intreg procesul ca si activitate si ce se intampla cu corpul ca nivel de efort atunci cand fotografiezi pentru aproape 20 de ore.

Fenix 8 cu AMOLED este un sportwatch care ia locul seriei EPIX, iar acum totul se gaseste sub seria Fenix intr-o strategie Garmin de a mai minimiza numarul de serii si modele din portofoliul lor de ceasuri. Printre noutati, Fenix 8 vine cu:

  • Interfata de control din sistemul de operare a primit imbunatatiri majore fata de seriile anterioare. Exact cum s-a intamplat si cu aplicatia Garmin Connect in ultima perioada;
  • Seria Fenix 8 vine acum cu ecran AMOLED;
  • Functia de Dive pana la 40 metri este o noutate, iar pe langa asta, exista butoane cu inductie ( pot fi apasate sub apa );
  • Comenzile vocale sunt acum disponibile. Posibilitate de inregistrare Voice Notes;
  • Ceasurile vin cu microfon si difuzor pentru preluarea apelurilor;
  • Design exterior mai rafinat pentru bezel, culori noi de curea;

Cam asta ar fi mica introducere Fenix 8, iar in randurile urmatoare va spun cum s-a comportat.

Specificatii cheie Fenix 8 43 AMOLED

  • Model: Fenix 8 ( Sapphire );
  • Ecran AMOLED;
  • Capac posterior din polimer armat cu fibre metalice;
  • Cadru realizat din Otel inoxidabil;
  • Ecran cu rezolutie 416 x 416 pixeli cu diagonala de 33 mm ( 1,3 inch );
  • Rezistenta la apa: 10 Atmosfere ( echivalent cu 100 metri adancime );
  • Autonomie orientativa: Smartwatch pana la 10 zile ( 4 zile cu afisaj permanent ) / Doar GPS: Până la 28 ore (22 ore întotdeauna activ);
  • Toate sistemele satelit: Până la 23 ore (18 ore întotdeauna activ);
    Toate sistemele de sateliţi şi benzi multiple: până la 21 ore (16 ore mereu pornit);
    Toate sistemele de sateliţi + muzică: până la 6 ore;
    Baterie maximă cu GPS: Până la 49 ore;
    Expediţie cu GPS: Până la 10 zile;
  • Memorie interna de 32 GB;
  • Functii: Cronometru / Rasarit-Apus / VO2 Max / Masurare Saturatie / Hill Score / Endurance Score;
  • Senzor ( Elevate Gen 5 ): GPS / GLONASS / Galileo / Termometru / Altimetru / Barometru / Pulse Ox Acclimation / Senzor Ritm Cardiac;
  • Conectivitate: Bluetooth, ANT+, Wi-Fi;
  • Aplicatie GarminConnect si Garmin IQ;
  • Activitati configurabile de la 0 si predefinite pentru ciclism / inot / yoga / vasle / sala si o multime de alte categorii ( vezi lista completa );
  • Ceasul este compatibil cu curele QuickFit: Inclus (20 mm);
  • Material banda: silicon;
  • Dimensiuni: 43 x 43 x 13,8 mm;
  • Greutate: 66 g (numai carcasa: 50 g);
  • Specificatiile complete le gasiti pe Garmin Romania ( vezi lista completa )

Cum arata ?!

Cam asa se prezinta cutia lui Fenix 8 de 43 mm, iar la interior gasim ceasul, manuale si cablul de incarcare proprietar.

Cam asa se prezinta de jur-imprejur Fenix 8 – 43, se pot observa cu usurinta cele 5 butoane, lanterna duala LED (alb + rosu).

Desigur ca exista si o multime de senzori + microfonul si difuzorul pentru apeluri.

Cam asta este si cureaua din silicon in doua culori si cu catarama asortata cu corpul ceasului.

Iata si senzorul de generatie actuala ( Garmin Elevate Gen 5 ).

Fenix 8 – 43 AMOLED gata de testat.

Cateva cadre si cu Fenix 8 de 47 mm. Se observa rama cu design rafinat si un ecran MIP mai econom, alaturi de un panou solar sub rama.

Din ziua evenimentului

Garmin Fenix 8 – 43 mm a venit pentru cateva zile de testare alaturi de un 47 mm cu ecran MIP. Le-am folosit pe ambele in acelasi scenariu pentru a obtine date comparabile si dublu verificate. Am facut asta pentru ca efortul de a fotografia si filma o nunta nu a fost niciodata clar demonstrat in cifre prea mult, iar odata cu lansarea Fenix 8 mi s-a parut un scenariu optim si aparte pentru testare. Un eveniment de zi sau de noapte, pentru un fotograf nu este niciodata un task usor, trebuie sa te misti mult, sa alergi de colo-colo, sa sari, sa te grabesti si asta se traduce in pasi multi, stres ridicat, agitatie, consum caloric si o curba de puls dificil de prezis.

Asadar, am pornit Fenix 8 – 43 AMOLED si Fenix 8 – 47 Safir Solar in acelasi timp pe activitatea de tip Cardio, iar pentru tripla verificare a parametrilor am pornit si un Tactix 7 AMOLED. Toate aceste trei ceasuri au in comun senzorul Garmin Elevate Gen 5. Toate metricele de masurare pentru Endurance, Body Battery, Respiration, Stress, Training Effect vor fi cat se poate de apropiate si vom avea o idee clara asupra zilei care va sa vina. Mentionez dinainte ca am dormit cu ele la incheietura si am avut un somn odihnitor de ~ 7 ore si 33 de minute ( o medie de la toate trei ceasurile ). Body Battery a fost undeva pe la ~83 din 100. Am fost cat se poate de gata pentru eveniment.

Am avut ”bafta” sa am un DeepSleep de ~ 2 ore si un stagiu REM similar.

Metricele masurate

Metricele videografului in varsta de 26 de ani dupa o activitate de 18 ore.

Aproape 1600 de calorii active si multe alte metrice interesante. Activitate inregistrata cu Fenix 8 – 43 AMOLED.

Fotograf de 34 de ani cu Tactix 7 AMOLED la mana. ~2500 de calorii active.

Fenix 8 – 47 mm Solar are cifre similare cu Tactix 7.

Recuperarea dupa ziua evenimentului a fost asistata de Fenix 8 cu sugestiile pe care le primeai la Raportul de Dimineata vizavi de exercitii si perioda de recuperare. Dupa putin peste 18 ore de Cardio mi s-a sugerat sa iau o zi de pauza si sa incerc sa dorm mai aproape de ora mea normala.

Desi l-am avut foarte putin timp, am putut sa il testez nu in cadrul unor activitati sportive intense, ci mai degraba intr-un context in care a trebuit sa masoare un nivel de stres ridicat, putina odihna si miscare continua timp de 18 ore. Asa ca am dat play activitatii de cardio de la inceputul nuntii, adica ora 10 si i-am dat stop la ora 4 dimineata, cand s-a terminat tot evenimentul. Am consumat cam 27% din baterie ceasului in urma unei activitati atat de indelungate.

Alte Impresii alaturi de Fenix 8

Design-ul acestui ceas este o combinatie intre sportivitate si eleganta care il fac usor de purtat cam la orice tinuta, iar cadranul de 43 mm se va potrivi, fara sa acapareze toata incheietura, atat la maini mijlocii, cat si la cele mici. L-am purtat la o tinuta casual cu camasa din denim in cadrul nuntii in care am fost videograf, dar s-ar fi potrivit de minune si la o tinuta de invitat datorita dimensiunii, culorilor deschise, cat de cat neutre cat sa nu ii dea o tenta prea sportiva. Celalalt Fenix 8 – 47 mm cu ecran MIP a avut un design mai masculin cu o rama argintie si a fost purtat la un costum din in.

Lanterna a fost foarte utila pentru atunci cand esti in intuneric si vrei sa vezi fie drumul pe care mergi, fiind destul de puternica, fie cauti dupa baterii si carduri in ghiozdanul foto si, desigur, contextele in care ai nevoie de o lanterna la indemana sunt numeroase. Nu imi mai pot imagina acum un sportwatch fara lanterna. Iarasi, functia Red Shift este folositoare pentru atunci cand lumina in sala este inchisa, iar tu ai nevoie de o lumina confortabila pentru a vedea ora sau notificarile. Ei bine, notificarile in ziua evenimentului sunt cruciale, iar acum ca poti prelua si apeluri de la incheietura te ajuta cu atat mai mult pentru momentele cand nu te poti duce la masa/rucsac sa iei telefonului.

Ecranul AMOLED a facut diferenta in soarele puternic pe care l-am intampinat in plina amiaza. Am avut luminozitatea data la maximum si s-a vazut perfect. Nu as putea spune daca acest lucru afecteaza foarte tare viata bateriei pentru ca nu l-am avut atat de mult. Dar daca este sa ma iau dupa autonomia lui Epix Gen 2 / Tactix 7 AMOLED sunt confortabil sa zic ca bateria va tine lejer 10-12 zile fara probleme. Sa nu mai zic de Fenix 8 – 47 mm care are si panou Solar cu ecran MIP, lucruri care aproape ca dubleaza autonomia ( de verificat ). Ambele Fenix 8 au venit cu ecran Safir pentru protectie absoluta impotriva zgarieturilor. Recomand editiile Safir la orice ceas, te salveaza de operatiuni costisitoare la service. Nu mai zic ca iti pastreaza ecranul in stare excelenta, chiar daca rama prinde ceva uzura.

Ca tot vorbeam de interfata mai sus, aceasta s-a mai rafinat, navigarea este mai fluida si, in general, totul arata mult mai bine. Am fotografiat meniurile si iata ce am descoperit:

In meniul carusel, pe langa wallet, se gaseste asistentul telefonului, dar si comenzile vocale.

Acest meniu poate fi personalizat dupa bunul plac.

Ecranul are si mod RED SHIFT, functie intalnita de mine prima data la Tactix 7 AMOLED.

Despre somn si training readiness.

Meniul de activitati.

Date despre soare si raportul intre zi si noapte.

Prin meniuri am descoperit si noua functie Voice Notes.

Concluzie

Acum ca ati vazut specificatiile, meniurile, metricele dupa o zi de fotografiat/filmat o sa puteti trage o concluzie clara despre noile Fenix 8. Nu sunt sportwatch-uri pentru oricine, dar pentru cei dintre voi care vor autonomie mare, culori placute la ecran, constructie solida si chiar o lanterna, aceste modele pot sa fie pe placul unora. Chiar si daca nu esti fotograf/videograf te poti bucura de aceasta noua serie cu peste 75+ activitati, iar printre acestea se numara: alergare, inot, fitness, antrenamente de forta, bicicleta, tenis, hike si multe derivate din aceste categorii.

Functionalitatea noua adusa de seria Fenix 8 nu este data de senzorul regasit si pe seria Fenix 7 Pro, ci de interfata noua, fluiditatea operarii ceasului si, mai ales, functia de Voice Notes si comenzile vocale. Odata cu interfata noua de la Fenix 8, utilizatorii pot observa si facelift-ul aplicatiei Garmin Connect care acum, personal, mi se pare ca arata mult mai bine si este cu atat mai personalizabila. Cei care au folosit varianta veche vor gasi rapid schimbarile.

Nu prea pot sa mai zic de bine sau de rau despre seria Fenix 8 pentru ca nu am testat-o suficient. Pe viitor poate o sa mai fac un refresh la acest material, dar pana atunci sa vorbim putin despre costurile de achizitie. Noua serie Fenix este disponibila in 3 marimi ( 43 / 47 / 51 mm ), acestea fiind, la randul lor, disponibile cu ecran AMOLED sau MIP cu Solar ( numai 47 si 51 mm ). In total sunt 5 variante de Fenix 8 care variaza ca pret intre 5449 Lei si 6439 Lei. Sunt 18 variante de culoare/stil din care poti alege. Deci exista o varietate de optiuni pentru a face Fenix 8 potrivit stilului tau.

Va invit sa folositi codul GHIDULIT10 pentru 10% pe Garmin.com/ro-RO/ la aproape orice ceas ( exceptie face seria MARQ si produsele de marina ). Daca vrei sa cumperi de la magazine online partenere, gasesti ceasurile lor la TriSport – SportGuru si eMAG ( vezi intreaga oferta Garmin ) si chiar F64 ( vezi gama completa )Link-urile din acest articol sunt de afiliere, iar daca le folositi sustineti blogul!

BANNER

Daca esti in cautarea unui sistem de editare foto sau video configurat de la zero pentru nevoile tale, ai ajuns unde trebuie. Dupa o mini sesiune de consultanta rapida putem pune la punct un Desktop PC mic sau mare pentru post-procesare de continut sau grafica.

Consultanta personalizata

Configurare personalizata

Eficienta

Sari la conținut