ThinkTank Photo fabrica printre cele mai bune genti/rucsaci si trollere foto din industrie. Acestea nu sunt ieftine, dar isi merita pretul daca aveti nevoie de produse de calitate care sa nu le schimbati odata la 3-4 ani. In articolul de azi va prezint ThinkTank Photo Signature 13 ( cea mai eleganta geanta din portofoliul lor ). Aceasta geanta nu doar ca arata bine, este cel mai probabil cea mai frumoasa geanta fabricata in volum mare disponibila pe piata pentru fotografi. Seria Signature are potentialul sa atraga o buna parte din comunitatea feminina care activeaza in bransa meseriei de fotograf.
Siganture 13 este o geanta foto care poate acomoda un kit mirrorless/DSLR standard alaturi de 2-3 lentile, un laptop de 13 inch si cateva accesorii. Suficient de mult echipament pentru un kit de nunta compact sau pentru un mic bagaj foto de calatorie echilibrat. Materialul exterior din care este realizata este moale si seamana foarte mult cu lana fina, dar vine cu protectie hidrofoba si o rezistenta buna la abraziuni. Design-ul desavarsit este completat si de detaliile din piele care se gasesc pe cureaua de umar si la baza gentii. Signature 13 este potrivita pentru fotografii de evenimente si corporate care vor sa asorteze geanta cu un costum.
Specificatii cheie
- Exterior realizat din nailon 240D similar cu lana fina si tratat impotriva apei;
- Design exterior classic cu insertii de piele artificiala;
- Interior realizat din nailon balistic 210D argintiu si despartitoare clasice din spuma densa;
- Catarame si elemente metalice antichizate de calitate;
- Fermoare de tip YKK;
- Interior configurabil;
- Compartiment foto principal pentru un kit DSLR/Mirrorless si pana la 2-3 obiective suplimentare;
- Compartiment frontal pentru telefon si accesorii;
- Curea de umar captusita si cu detalii din piele.
- Geanta se poate atasa de un troller in timpul transportului;
- Compartiment pentru laptop de 13 inch;
- Husa de ploaie inclusa;
- Greutate: 1,4 Kg;
- Poate fi folosita ca bagaj de mana in aeronave;
- Dimensiuni compartiment laptop: 33 x 23 x 3 cm;
- Dimensiuni interioare: 34 x 23 x 13 cm;
- Dimensiuni exterioare: 37 x 27.5 x 16 cm.
Inspectie Vizuala
In partea superioara este prezent un maner rotativ cu accente din piele si hardware metalic.
Daca inlaturam „capacul” principal gasim un cover securizabil cu fermoar pentru compartimentul principal.
Aceasta protectie a comprtimentului principal poate fi legata de nasturele de mai sus sau depozitata in capac ( exact ca la noua serie Retrospective V2.0 – Vezi Review ).
In spate se gaseste un locas pentru atasarea gentii de un troller.
Pe spate avem si un compartiment pentru documente, fermoarul are un breloc elegant din piele.
Calitatea materialelor si design-ul elegant persista pe toata suprafata gentii.
Signature 13 are o baza din piele care se uzeaza diferit in functie de utilizarea gentii.
Buzunarul frontal se prinde cu capsa in doua pozitii.
Compartimentul din fata poate acomoda un blitz si cateva accesorii.
Seria Signature are si un buzunar elegant pentru telefonul mobil.
In fata se gaseste si un organizator pentru carti de vizita, pixuri si maruntisuri.
Compartimentul interior principal este impartit in 3 zone de depozitare, dar poate fi reorganizat dupa necesitati.
Cataramele sunt oldschool, realizate din metal si necesita ceva obisnuinta pentru a le deschidere rapida.
Cureaua de umar este subtire, are padding decent si este acoperita cu piele in partea superioara.
Cureaua de umar este detasabila, iar hardware-ul este metalic.
Geanta pe teren in toata frumusetea ei.
Signature 13 arata intr-un mare fel purtata pe strada. Materialele de calitate ii ofera un aspect de produs premium.
Utilizare
Modelul Signature 13 de la ThinkTank este o geanta foto orientata catre fotografii care vor o prezenta aparte la evenimente si job-uri. Aceasta nu se potriveste pentru orice ocazie, dar asortata cu un costum sau alte tinute mai elegante va arata de minune. Materialele folosite sunt de calitate si rezista destul de bine la uzura, dar nu pot fi comparate cu canvas-ul gentilor Retrospective sau materialele seriei MindShift Gear. Pe langa aspectul elegant, acest model vine cu suficient spatiu la interior cat sa acopere nevoile de transport ale unui posesor de DSLR/Mirrorless pentru o zi pe teren fara accesorii externe voluminoase. In Signature 13 pot incapea cu usurinta 2 camere mirrorless MFT sau un Sony FF cu 3-4 obiective prime alaturi de carduri si incarcatoare.
Constructia gentii este solida, aceasta serie vine cu detalii metalice antichizate si accente din piele artificiala de calitate si un material exterior placut la atingere. Rezistenta exteriorului este medie spre mare, acesta nu se scamoseaza dupa multa vreme de utilizare. Pielea artificiala se zgarie fin la utilizare, dar se uzeaza frumos si va arata diferit la fiecare utilizator in parte. Fermoarele YKK ofera usurinta de operare si rezistenta in timp, acestea fiind printre cele mai apreciate variante de fermoare la nivel global. Cureaua de umar nu este foarte lata, dar are putin padding si un exterior din piele. Cei de la ThinkTank au reusit sa scoata o geanta foto mai feminina care are personalitate si practicabilitate.
Concluzie
Seria Signature de la ThinkTank este disponibila intr-un model pentru Tablete ( Signature 10 ) si un model pentru posesorii de MacBook Air ( Signature 13 ). Ambele modele vin cu loc suficient pentru kit-uri Mirrorless sau strictul necesar pentru cei cu camere DSLR. Ambele modele de genti le vad practice alaturi de posesorii de camere mirrorless Olympus si Fujifilm. Ambele branduri de camere au un portofoliu nu doar performant, dar si aratos. Aceste doua marimi vin in 2 culori si ambele vin la pachet cu hardware metalic de calitate si huse de ploaie pentru protectie exterioara. Apreciez mereu atentia la detalii cand vine vorba de ThinkTank, mai ales acum la aceasta geanta eleganta.
Seria Signature ramane cea mai aratoasa geanta foto fabricata in serie care se gaseste in Romania. Modelele Signature 10 si 13 sunt disponibile in variantele Slate Gray ( modelul de fata ) si Dusty Olive la un pret de 1400 Lei, respectiv 1600 lei pentru Signature 13. Preturile nu sunt mici, dar pentru calitate si design nu te poti astepta la preturi prea mici. La momentul redactarii acestui material ambele modele sunt reduse cu 20% fata de pretul de lista si pot fi achizitionate de la FotoHobby ( vezi oferta ). Va astept sa va alaturati si comunitatii de pe Youtube ( Vezi despre ce este vorba si aboneaza-te AICI ).